Acțiunile Moderna cresc, după o ce o nouă varianta a vaccinului său anti-Covid a dat rezultate promițătoare.Moderna a anunțat că vaccinul său COVID-19 de ultimă generație, mRNA-1283, a depășit criteriile primare de evaluare într-un studiu de fază 3, indicând un răspuns imunitar mai puternic decât predecesorul său, Spikevax.
Laboratorul german BioNTech, care a dezvoltat unul dintre vaccinurile inovatoare împotriva COVID-19, a indicat că își propune comercializarea unui prim medicament împotriva cancerului în 2026, în principal grație tehnologiei ARN mesager (ARNm), informează AFP.
BioNTech a raportat venituri și un profit peste așteptări de pe urma vaccinurilor Covid-19, în timp ce compania germană încearcă să dezvolte produse pentru combaterea altor boli infecțioase și a cancerului.
Statul român se pregătește să acorde împuternicire Comisiei Europene pentru ca aceasta să conteste umflarea de către producător a facturii Uniunii Europene pentru livrări de vaccin anti-COVID Astra Zeneca cu peste 148 milioane euro, potrivit unui document guvernamental.
Un grup de zece țări est-europene, printre care și România, a adresat o petiție Comisiei Europene privind renegocierea contractelor pentru vaccinurile împotriva coronavirusului, într-o scrisoare văzută de publicația POLITICO, invocând o ofertă excesivă de doze și necesitatea de a proteja finanțele statului, transmite Rador.
Oficialii români sunt îngrijorați de faptul că scenele din spitalele italiene supraaglomerate din primele săptămâni ale pandemiei devin realitate în țara lor.
AstraZeneca și Uniunea Europeană au ajuns la un acord pentru a pune capăt disputei legate de livrările de vaccinuri împotriva Covid-19.
Autoritățile coreene au infirmat informațiile privind o donație de vaccinuri anti-Covid din România și susțin că negociază un schimb cu Guvernul român.
Grupări de criminalitate organizată încearcă să fraudeze guvernele din întreaga lume cu oferte false de vânzare pentru vaccinuri împotriva Covid-19, avertizează Interpolul.
România va vinde 1 milion de doze de vaccin împotriva Covid-19 către Irlanda, livrările fiind planificate să înceapă în următoarele săptămâni.
Acțiunile Moderna, producătoare de vaccinuri anti-Covid pe baza tehnologiei ARN mesager, au atins un nou maxim record, în contextul în care compania americană va fi inclusă de luna aceasta în indicele S&P 500.
Uniunea Europeană vrea ca instanța să oblige compania farmaceutică AstraZeneca să livreze de urgență milioane de doze suplimentare de vaccin împotriva Covid-19 către blocul comunitar, potrivit Bloomberg.
Acțiunile BioNTech se apreciau cu 7% în deschiderea tranzacțiilor luni, pe fondul rezultatelor financiare peste așteptări raportate de compania germană de biotehnologie, dezvoltatoarea, alături de Pfizer, a primului vaccin anti-Covid autorizat pentru comercializare.
Pfizer a realizat venituri de 3,5 miliarde de dolari (2,9 miliarde de euro) din vânzarea de vaccinuri anti-Covid în primul trimestru, ceea ce a propulsat estimările de venituri din vaccinuri pe întregul an la 26 miliarde de dolari, față de cele de 15 miliarde anunțate anterior, relatează The Irish Times.
Treisprezece județe nu mai au nicio persoană pe listele de așteptare pentru vaccinarea anti-COVID, conform situației de luni de pe platforma națională de vaccinare.
Toyota a realizat primul autovehicul cu frigider dedicat, care permite transportul în siguranță al vaccinurilor pe distanțe lungi, după criteriile OMS. Vehiculul a fost dezvoltat împreună cu o companie de produse medicale și divizia comercială Toyota Tsusho.
Uniunea Europeană a anunțat condiții suplimentare pentru exporturile de vaccinuri, în contextul îngrijorărilor legate de livrarea cu întârziere a dozelor promise de companiile farmaceutice.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz acuză state membre UE - fără să le numească - de faptul că au încheiat în culise ”contracte” cu laboratoare farmaceutice și dennță o repartizare inegală a vaccinului împotriva covid-19 între cele 27 de state membre UE, relatează AFP.
Escroci neprecizați au oferit 400 de milioane de doze împotriva COVID-19 care valorau în jur de 3 miliarde de euro unor țări membre ale Uniunii Europene, au declarat doi oficiali europeni, ilustrând modul în care infractorii încearcă să facă profit de pe urma campaniei de vaccinare care bate pasul pe loc din cauza crizei de vaccinuri, relatează Reuters.
AstraZeneca anticipează că va livra mai puțin de jumătate din cantitatea de vaccinuri împotriva Covid-19 pe care s-a angajat să o furnizeze Uniunii Europene în trimestrul al doilea, a declarat, pentru Reuters, un oficial european.
Compania farmaceutică britanică GlaxoSmithKline (GSK) și germanii de la CureVac au anunțat că vor colabora pentru dezvoltarea unei viitoare generații de vaccinuri împotriva tulpinilor noi de SARS-CoV-2.
Comisia Europeană îndeamnă statele UE să accelereze campaniile naționale de vaccinare și țintește vaccinarea a unui procent de cel puțin 70% din populația adultă la nivelul blocului comunitar până în vară.
Statele UE au adoptat, luni, noi măsuri privind scutirea spitalelor, medicilor, dar și a persoanelor fizice de plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) la achiziționarea vaccinurilor împotriva coronavirusului și a diferitelor kituri de testare pentru depistarea virusului.
Creșterea cererii pentru vaccinuri antigripale a condus la deficite în unele orașe europene, amplificând riscul producerii unei posibile duble epidemii, de gripă și de Covid-19, transmite Reuters.